Înțelegerea ostensiunii: puterea indicațiilor non-verbale în comunicare
Ostensia este un termen folosit în lingvistică și filozofie pentru a se referi la modul în care vorbitorii folosesc gesturile, expresiile faciale și alte indicii non-verbale pentru a transmite sens dincolo de ceea ce poate fi exprimat numai prin limbaj.
Conceptul de ostensie a fost introdus pentru prima dată de către filozoful Ludwig Wittgenstein, care a susținut că o mare parte din comunicarea noastră se bazează mai degrabă pe indicii non-verbale decât doar pe cuvintele pe care le folosim. De exemplu, un vorbitor poate folosi o sprânceană ridicată sau o înclinare din cap pentru a indica că pune o întrebare, în loc să folosească pur și simplu cuvântul „întrebare” în sine. prezentări sau spectacole formale. În fiecare caz, vorbitorul folosește indicii non-verbale pentru a transmite sens și pentru a adăuga profunzime mesajului său.
Unele exemple comune de ostensie includ:
1. Gesturi: Un vorbitor poate folosi gesturi cu mâinile pentru a ilustra un punct sau pentru a sublinia o anumită idee. De exemplu, un difuzor poate ridica un deget pentru a indica „unul” sau poate folosi o mișcare de măturare pentru a indica „mult”.
2. Expresii faciale: un vorbitor poate folosi expresii faciale pentru a transmite emoții precum fericirea, tristețea sau surpriza. De exemplu, un vorbitor ar putea să zâmbească pentru a arăta că este fericit sau să se încruntă pentru a arăta că este supărat.
3. Limbajul corpului: un vorbitor poate folosi limbajul corpului pentru a transmite încredere, nervozitate sau alte emoții. De exemplu, un vorbitor s-ar putea să stea drept și să facă contact vizual pentru a-și arăta încrederea, sau s-ar ghemui și să evite contactul vizual pentru a manifesta nervozitate.
4. Proximitate: un vorbitor poate folosi proximitatea pentru a transmite intimitate sau distanță. De exemplu, un vorbitor s-ar putea apleca spre ascultător pentru a arăta că împărtășește un secret sau s-ar putea să stea departe pentru a arăta că este supărat.
5. Indicații paralingvistice: un vorbitor poate folosi indicii paralingvistici, cum ar fi tonul vocii, volumul, înălțimea și rata de vorbire pentru a transmite sens. De exemplu, un vorbitor poate folosi un ton sarcastic al vocii pentru a indica faptul că nu vorbesc literalmente ceea ce spun.
În general, ostensia este un aspect important al comunicării umane, deoarece le permite vorbitorilor să transmită idei și emoții complexe dincolo de ceea ce poate fi exprimată numai prin limbaj.
Apreciez
Nu apreciez
Raportați o eroare de conținut
Share
