Înțelegerea sancimoniei: definiție, exemple și conotații

Sanctimoniousness este un substantiv care se referă la calitatea de a fi excesiv de auto-drept sau ipocrit. Este adesea folosit pentru a descrie pe cineva care se pretinde a fi mai virtuos sau mai moral decât este în realitate și care îi judecă pe alții cu asprime pentru deficiențele lor percepute, trecând cu vederea propriile defecte.
Cuvântul „sanctimonious” este derivat din cuvântul latin „sanctus”, însemnând „sfânt” și sufixul „-ious”, indicând o calitate sau o stare. A fost folosit pentru prima dată în engleză în secolul al XVII-lea pentru a descrie pe cineva care era excesiv de evlavios sau auto-drept. De-a lungul timpului, cuvântul a căpătat o conotație mai negativă, sugerând că persoana nu este doar evlavioasă, ci și ipocrită sau pretențioasă.
Iată câteva exemple despre cum ar putea fi folosită sfințenia în diferite contexte:
„Ea se comportă întotdeauna atât de sanctimonioasă, cum ar fi ea este mai presus de toți ceilalți.”
„El este atât de sancțios în ceea ce privește convingerile sale politice, dar de fapt nu a făcut niciodată nimic pentru a ajuta cauza.”
„Nu suport atitudinea ei sanctimonioasă față de oamenii care nu împărtășesc părerile ei religioase.”
În fiecare dintre aceste exemple, cuvântul „sanctimonios” este folosit pentru a descrie pe cineva care este perceput ca fiind excesiv de neprihănit sau ipocrit. Cuvântul are o conotație negativă, sugerând că persoana nu este doar evlavioasă, ci și judecată și pretențioasă.