Înțelegerea semnificației Ecclesia în Noul Testament

Ecclesia este un cuvânt grecesc care înseamnă „cei chemați” sau „adunare”. În Noul Testament, este folosit pentru a se referi la comunitatea de credincioși care au fost chemați din lume și adunați de Dumnezeu pentru a-I închina și a-I sluji scopurilor.
Cuvântul „ecclesia” este derivat din verbul „ekkaleo”, care înseamnă „a striga”. În contextul Noului Testament, este folosit pentru a descrie procesul prin care Dumnezeu cheamă indivizi din lume și îi aduce într-o comunitate de credință. Această comunitate este apoi denumită „ecclesia” sau „adunare”. În Noul Testament, termenul „ecclesia” este folosit pentru a se referi la comunitățile creștine timpurii care au fost înființate după moartea și învierea lui Isus Hristos. Aceste comunități erau alcătuite din indivizi care au răspuns la chemarea lui Dumnezeu și au fost aduși într-o relație cu El prin credința în Isus. Ei s-au adunat pentru închinare, părtășie și slujire și au fost îndrumați de lideri care au fost aleși de Duhul Sfânt pentru a oferi supraveghere și îndrumare spirituală.
Astăzi, termenul „ecclesia” este încă folosit pentru a se referi la comunitatea de credincioși care au fost chemat din lume și adunat de Dumnezeu. Este adesea folosit interschimbabil cu cuvântul „biserică”, deși unii creștini preferă să folosească termenul „ecclesia” pentru a sublinia faptul că comunitatea credincioșilor nu este doar o clădire sau o organizație, ci un corp viu, care respira, al unor indivizi care au fost chemați din lume și aduși într-o relație cu Dumnezeu.