Înțelegerea superactivității în creier: cauze, efecte și opțiuni de tratament

Superactivitatea se referă la o stare de activitate crescută sau de excitare a creierului, caracterizată prin declanșare neuronală și sincronie crescute. Acest lucru poate fi observat în diferite regiuni ale creierului, inclusiv cortexul prefrontal, hipocampul și cortexele senzoriale. Superactivitatea a fost legată de o serie de afecțiuni neurologice și psihiatrice, cum ar fi epilepsia, schizofrenia și tulburarea de deficit de atenție/hiperactivitate (ADHD). De exemplu, în cortexul prefrontal, superactivitatea poate fi asociată cu impulsivitate, hiperactivitate și dificultăți de reglare a emoțiilor. În hipocamp, superactivitatea poate contribui la dezvoltarea amintirilor episodice și a navigației spațiale. În cortexele senzoriale, superactivitatea poate duce la hipersensibilitate la stimuli senzoriali și la o reactivitate crescută la situații stresante sau noi.

Superactivitatea este adesea studiată folosind imagistica prin rezonanță magnetică funcțională (fMRI) sau electroencefalografia (EEG), care permit cercetătorilor să măsoare modificările activității neuronale în timp. . Opțiunile de tratament pentru superactivitate depind de afecțiunea de bază și pot include medicamente, terapie comportamentală sau o combinație a ambelor.