Înțelegerea tonicului în teoria muzicii

În muzică, un tonic este prima notă a unei scale sau a unui mod. Este de obicei nota centrală în jurul căreia sunt organizate celelalte note din scară sau mod. Tonica este adesea considerată nota „acasă”, iar celelalte note din scară sau mod sunt considerate a fi abateri de la tonică.

De exemplu, în tonul Do major, tonica este nota Do. Scala Do major constă din notele C, D, E, F, G, A și B, C fiind prima și ultima notă a scalei. Celelalte note din scară sunt considerate a fi abateri de la nota tonică C.

Într-o piesă muzicală, tonica poate fi folosită ca punct de referință pentru simțul armoniei și structurii ascultătorului. De exemplu, un compozitor ar putea folosi tonica ca punct de plecare pentru o melodie sau o progresie a acordurilor și apoi să folosească celelalte note din scară pentru a crea tensiune și rezoluție.

Pe lângă rolul său în teoria muzicii, termenul „tonic” este folosit și în medicină pentru a se referi la o substanță care este folosită pentru a contracara efectele unei alte substanțe. De exemplu, un antidot ar putea fi folosit pentru a contracara efectele unei otravi.