Asimilator: o arhitectură de rețea neuronală pentru sarcini de clasificare și regresie
În contextul învățării automate, un asimilator este un tip de arhitectură de rețea neuronală care este conceput pentru a îndeplini atât sarcini de clasificare, cât și de regresie. Termenul „asimilator” a fost inventat de cercetătorii de la Google, care au dezvoltat această arhitectură ca o modalitate de a combina punctele forte ale modelelor tradiționale de clasificare (cum ar fi regresia logistică) cu capacitățile rețelelor neuronale profunde.
Ideea cheie din spatele asimilatorului este utilizarea unui o singură rețea neuronală pentru a efectua atât sarcini de clasificare, cât și de regresie, în loc să utilizeze modele separate pentru fiecare sarcină. Acest lucru permite modelului să învețe o reprezentare comună a datelor care poate fi utilizată pentru ambele tipuri de predicții, ceea ce poate duce la o performanță îmbunătățită și un antrenament mai eficient.
Arhitectura asimilatorului constă din două componente principale: o ramură de clasificare și o ramură de regresie. Ramura de clasificare este de obicei o rețea neuronală complet conectată cu un strat de ieșire softmax care produce o distribuție de probabilitate peste clasele posibile. Ramura de regresie este, de asemenea, o rețea neuronală complet conectată, dar nu are un strat de ieșire, deci poate fi folosită pentru a prezice valori continue, cum ar fi prețul unui produs.
În timpul antrenamentului, asimilatorul este antrenat de la capăt la capăt, folosind o combinație de funcții de pierdere de clasificare și regresie. Acest lucru permite modelului să învețe o reprezentare comună a datelor care este utilă pentru ambele sarcini, permițându-i în același timp să se specializeze în cerințele specifice fiecărei sarcini.
Un avantaj al asimilatorului este că poate fi mai eficient decât antrenarea modelelor separate pentru clasificare și regresie, deoarece necesită doar un singur set de parametri pentru a fi învățați. În plus, reprezentarea partajată învățată de asimilator poate fi utilă pentru alte sarcini, cum ar fi gruparea sau detectarea anomaliilor.



