Conceptul controversat al telegoniei: înțelegerea presupusei moșteniri a caracteristicilor fizice

Telegonia este un termen care a fost folosit în secolul al XIX-lea pentru a descrie capacitatea presupusă a unor animale, în special a cailor, de a-și transmite caracteristicile fizice descendenților printr-o formă de moștenire extrasenzorială. Conceptul de telegonie s-a bazat pe ideea că părintele de sex masculin și-ar putea imprima imaginea sau esența pe sistemul reproducător al femelei și că această amprentă va fi transmisă urmașilor.

Termenul „telegonie” a fost inventat de naturalistul francez Isidore Geoffroy. Saint-Hilaire în 1837 și a fost popularizat de omul de știință și filozoful francez Henri Bergson în cartea sa „Eseu despre datele imediate ale conștiinței”. Ideea telegoniei s-a bazat pe observația că unele animale, cum ar fi caii, își puteau recunoaște părinții și chiar strămoșii și că această recunoaștere nu se baza doar pe indicii vizuale sau auditive.

Conceptul de telegonie era controversat la acea vreme, și așa rămâne și astăzi. În timp ce unii oameni de știință au sugerat că poate exista o anumită bază de fapt pentru ideea moștenirii extrasenzoriale, alții au respins-o ca pseudoștiință. În prezent, nu există dovezi științifice care să susțină ideea că animalele își pot transmite caracteristicile fizice descendenților prin orice alt mijloc decât moștenirea genetică tradițională.