Erezia uitată a cocceianismului: înțelegerea crezului de la Niceea respins

Cocceianismul a fost o mișcare teologică creștină care a apărut în secolul al IV-lea și s-a caracterizat printr-o respingere a Crezului de la Niceea, care fusese stabilit la Sinodul de la Niceea din 325 d.Hr. Mișcarea a fost condusă de preotul Cocceius, care a susținut că Fiul lui Dumnezeu nu este etern, ci mai degrabă a fost creat de Dumnezeu Tatăl la un moment dat.

Cocceianismul a fost considerat o erezie de către primii Părinți ai Bisericii, precum Atanasie și Vasile Cezareea, care a susținut Crezul de la Niceea și doctrina divinității eterne a Fiului lui Dumnezeu. Mișcarea a avut câțiva adepți în Imperiul Roman de Răsărit, dar s-a stins în cele din urmă în secolul al V-lea.

Este de remarcat faptul că cocceianismul nu este o mișcare teologică cunoscută sau discutată pe scară largă astăzi și nu este considerată o parte a teologiei creștine de masă. Cu toate acestea, este o notă de subsol interesantă în istoria teologiei creștine și evidențiază dezbaterile și discuțiile în curs care au avut loc în cadrul Bisericii asupra naturii lui Dumnezeu și a divinității lui Isus Hristos.