Istoria întunecată a inchiziției: tortură, constrângere și persecuție religioasă

Inchiziția a fost un sistem judiciar care a fost instituit de Biserica Catolică în Evul Mediu pentru a combate erezia și a menține ortodoxia religioasă. A fost caracterizat prin folosirea torturii și a altor forme de constrângere pentru a extrage mărturisiri de la acuzații eretici și a fost adesea folosit pentru a suprima minoritățile religioase și dizidenții. Inchiziția a fost activă în diferite părți ale Europei, inclusiv în Spania, Italia și Germania, și a continuat să funcționeze până în secolul al XIX-lea.
Inchizitura se referă la funcția sau poziția unui inchizitor, care era o persoană numită de Biserică să investigheze și urmărirea penală a cazurilor de erezie. Inchizitorii erau de obicei clerici, dar puteau fi și laici cu autorizație specială din partea Bisericii. Aveau puteri largi de a interoga suspecții, de a confisca proprietățile și de a impune penitențe sau pedepse celor găsiți vinovați de erezie.
Inchiziția a fost o instituție controversată care a fost criticată pentru utilizarea torturii și a altor abuzuri ale drepturilor omului. Se estimează că mii de oameni au fost uciși sau închiși în timpul inchiziției și mulți alții au fost forțați să-și retragă convingerile sau să-și fugă casele pentru a evita persecuția. În ciuda moștenirii sale negative, inchiziția a jucat un rol semnificativ în modelarea peisajului religios și politic al Europei în timpul Evului Mediu și nu numai.