Semnificația exilarhului în evreia babiloniană din Talmud

Exilarh (ebraică: אכסלאר, Akhsalar) a fost un titlu folosit în comunitatea evreiască din Babilon în timpul perioadei talmudice (secolele III-VI e.n.). Se referea la șeful academiei evreiești sau yeshiva din Babilon, care era responsabil pentru predarea și interpretarea legii iudaice.

Exilarhul era considerat conducătorul spiritual al comunității evreiești din Babilon și era numit de autoritățile evreiești din Babilon. El a jucat un rol important în menținerea tradiției evreiești și în asigurarea respectării corecte a legii evreiești. Exilarhul a fost, de asemenea, implicat în dezvoltarea liturghiei și obiceiurilor iudaice, iar deciziile sale au fost respectate de evreii din întreaga lume talmudă.

Titlul „exilarh” este derivat din cuvântul ebraic „galut”, care înseamnă „exil”. Ea reflectă faptul că comunitatea evreiască din Babilon trăia în exil și că exilarhul a fost un lider care i-a ajutat să-și mențină tradițiile și identitatea în ciuda distanței lor fizice de Țara lui Israel.